FUNDATA – BRASOV – APRILIE 2018

Cea mai impresionantă întâlnire a grupului nostru până acum și a 5-a din istoria noastră a avut loc într-un decor mirific, între Masivul Bucegi și Masivul Piatra Craiului, la peste 1000 de metri altitudine, la Resortul Cheile Grădiștei – Fundata. Pe parcursul celor 3 zile ale evenimentului, am avut privilegiul de a explora atracțiile din împrejurimi, inclusiv Brasovul, Sirnea – Podul Dâmboviței și Poiana Brașov, străbătând trasee vechi și pitorești, precum cel prin Râșnov.

Fotografii realizate de Sebastian Liciu, Bozidar Jeremic. Filme realizat de Razvan Salaru, Alex Ferariu

Au participat in total 29 de autovehicule ( 4 cabrio-uri si 25 coupe-uri  – 28 din Romania : Satu Mare, Zalau, Suceava, Timisoara, Bihor, Iasi, Cluj, Bistrita, Bucuresti, Brasov, Arges, Sibiu, Constanta, Olt, Gorj  plus un coleg de-al nostru din Serbia )  insumand absolut toata gama de motorizari : 2.0, 2.0-16, 2.2, 2.3, 3.0, 3.0-24,3.2, 3.6 AMG, 3.0 Turbo Diesel dar si un coupe cu un transplant de “inima” de 5.0

124CE from Gogu on Vimeo.

Intalniri

Libertatea are sclipiri de argint

It-ist de profesie si fotograf in timpul liber , Sebastian este unul dintre cei putini la numar – care au participat chiar la prima intalnire a grupului – cea din 2016 de la Saliste/Sibiu/Paltinis. Are in posesie un C124 din ’93, motorizare 2.0-16V, 136 HP .  Masina a vazut prima data soseaua intr-o localitate micuta si cocheta  de langa Milano, pentru ca acum sa isi traiasca cea de-a doua tinerete in orasul de la poalele Tampei. Desi coupe-ul nu excela in dotari – avand doar clima automata, patru geamuri electrice si cutie automata – determinarea brasoveanului l-a facut efectiv sa renasca , printr-un amplu proces de restaurare – proces ce inca se afla in derulare. In acest moment masina arata ca noua din punct de vedere optic, iau fost adaugate ca si optionale un volan din lemn/piele, rollbox de E500, stergatoare la faruri si o linie audio retro/moderna – in pas cu vremurile actuale.  Am vrut sa aflam de la tanarul brasovean ce l-a determinat sa faca acest pas spre lumea auto-retro , care ii sunt planurile de viitor si ce inseamna pentru el aceasta pasiune. Iata ce ne-a raspuns.

Ce te-a determinat sa cumperi o astfel de masina? Cand s-a infiripat in sufletul tau dragostea pentru W124? De cand esti in posesia ei?

Imi amintesc atunci cand eram mic, pe oriunde trecea, W124 intorcea capete pe strazi. Ai mei au avut un Audi 80 numerosi ani la rand. La cat de bune erau drumurile, un drum frecventat era recunoscut dupa gropi si asa mai departe. Dupa cativa ani, cand tatal meu a luat un W124 200D ’86 – foarte sarac in optiuni, pot spune ca nu mai recunosteam niciun drum. Felul in care se aseza masina pe strada, cat de silentioasa era si respectul pe care il impunea, era ceva complet diferit fata de restul masinilor accesibile care frecventau strazile noastre atunci. Acest lucru m-a facut sa imi doresc si eu asa ceva. Masina actuala o am din decembrie 2015, cumparata din Bucuresti.

Ce probleme ai intampinat pana acum in proceseul restaurarii ( imbunatatirii) ? Care sunt planurile tale de viitor vis a vis de ea?

Ca probleme pot enunta montarea lunetei (am montat 2 lunete noi, ambele s-au fisurat). La fiecare schimb de luneta, un set nou de chedere a trebuit cumparat.De asemenea, cutia de viteze automata. Brusca la schimbare cand am luat masina, dupa reconditionarea cutiei, problema inca persista. In viitor ma voi ocupa de reconditionarea pe parte de mecanica / electrica. Va avea o cosmetizare in curand, dar absolut toate modificarile vor fi reversibile si neinvazive.

Ce iti place cel mai mult la acest model de masina? Pentru tine : care ar fi primele trei “optiuni” care reprezinta un “MUST HAVE” pentru orice C124? 

Designul de non-facelift – mi-a placut mereu, si din fata, si din spate. Calitatea constructiei – cum se deschid si cum se inchid usile, faptul ca nu am “soricei” in habitaclu desi e o masina veche de aproape 30 ani, atentia la detalii, tabla, materialele folosite, extrem de silentioasa – comparabila cu multe masini noi. Ca optiuni must have: trapa, clima automata, tapiterie din piele (urmate de: motor potent, preferabil cu injectie electronica, cutie automata, toate geamurile electrie)

Daca ar fi sa dai un sfat pentru viitor posesor de astfel de masina – care ar fi acesta?

Masinile fabricate pentru Grecia / Italia, adica 200CE sau E200 Coupe (ce am observat din experienta personala), au pregatire anti-rugina foarte proasta – in jumatatea de spate, masina nu mai este antifonata pe burta (adica are doar un strat superficial de vopsea). Daca intentionezi sa mergi iarna cu ea, va rasari rugina sub ea precum papadiile. Motoarele cu injectie electronica M111, M104 – probleme la instalatia electrica dar le recomand in detrimentul celor de generatie veche M102, M103. Daca vrei echipare noua (motor generatie noua, cu elemente de interior facelift) dar exterior non-facelift, urmareste anul 1993 – atunci s-a facut tranzitia de la nfl la fl.

Cum ai traduce pasiunea ta pentru C124 intr-un singur cuvant?

Libertate

Interviuri

CHEILE BICAZULUI – OCTOMBRIE 2017

A patra întâlnire a grupului, și ultima din anul 2017, a fost o experiență fascinantă petrecută în apropierea unor atracții celebre: Cheile Bicazului și Lacul Bicaz. Pe parcursul celor două zile de aventură, colegii noștri au avut privilegiul de a se bucura de spectaculozitatea peisajelor și de a explora frumusețea acestor obiective remarcabile.

La această întâlnire memorabilă au participat cu entuziasm 17 membri ai grupului, cu un total de 14 mașini, dintre care 12 coupe-uri și 2 cabrio-uri – fiecare vehicul purtându-și povestea unică. Motorizările au fost si ele variate, de la 2.0, 2.0-16V, 2.2, 2.3, 3.0-24V până la 3.2